MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 13
COMUNICAT DE PRESĂ

Generalul-maior Ștefan Dănilă, șeful Statului Major General, a efectuat luni, 14 februarie, o vizită de lucru în teatrul de operații din Kosovo, cu ocazia încheierii misiunii Detașamentului ROFND.

Șeful Statului Major General s-a întâlnit cu comandantul KFOR, generalul-maior Erhard Bühler, cu care a trecut în revistă situația de securitate din zona de operații a KFOR.

Generalul-maior Bühler a evidențiat profesionalismul și determinarea militarilor români în îndeplinirea misiunilor și a mulțumit țării noastre pentru întreaga activitate desfășurată de militarii Detașamentului ROFND pe parcursul celor 21 de rotații succesive în acest teatru de operații.

Generalul-maior Ștefan Dănilă i-a conferit "Emblema de onoare a Statului Major General" colonelului Carlo Emiliani, comandantul MNBG-West (Multinational Battle Group-West), sub comanda căruia a acționat Detașamentul ROFND.

În cadrul ceremoniei militare desfășurate în Camp Villaggio din localitatea Pec, șeful Statului Major General a transmis mesajul ministrului apărării naționale Gabriel Oprea, care a dorit să-i felicite pe toți militarii care au acționat în perioada celor 21 de rotații ale Detașamentului pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit importantele sarcini încredințate.

"În cei nouă ani de prezență continuă în acest teatru de operații, militarii români au asigurat un mediu stabil de securitate pentru buna desfășurare a activității autorităților locale și centrale și a organizațiilor internaționale. Militarii români care au acționat în teatrele de operații au contribuit decisiv și la prestigiul pe care țara noastră l-a dobândit în ultima perioadă. Prin misiunile îndeplinite impecabil de armata sa, România demonstrează încă o dată că este un partener serios și credibil în comunitatea internațională.

Angajamentele asumate de România în aceste zone extrem de importante pentru securitatea mondială au confirmat și au consolidat vocația țării noastre de furnizor de securitate, cu efecte benefice cuantificabile pentru prestația viitoare a României în structurile și organismele internaționale, iar pe de altă parte, la dezvoltarea cooperării între armata noastră și cele ale statelor membre NATO și UE, la asigurarea interoperabilității cu unitățile aliaților," a arătat ministrul Gabriel Oprea.

În mesajul său, ministrul apărării naționale i-a încredințat pe militari că este deosebit de mândru că Armata României a participat în teatrele de operații cu asemenea structuri, foarte bine pregătite, precum detașamentele ROFND, care pot raporta astăzi "Kosovo, misiune îndeplinită!"

"Știu că misiuni precum paza, securitatea și supravegherea diferitelor comunități, patrularea cu mijloace auto și pe jos, executarea observării din posturi fixe sau temporare, pe timp de zi și de noapte, escortarea convoaielor cu persoane, cu materiale, executarea cercetării anumitor obiective sau supravegherea lor temporară, executarea de recunoașteri în sprijinul forțelor proprii și în comun cu partenerii străini, asigurarea forței de reacție rapidă nu sunt misiuni ușoare și de aceea am dorit să vă asigur de toată aprecierea și de întreg respectul meu pentru profesionalismul dovedit", le-a transmis ministrul Gabriel Oprea militarilor din Detașamentul ROFND, comandați de locotenent-colonelul Liviu Stoica.

În încheierea mesajului său, ministrul apărării naționale Gabriel Oprea a mulțumit tuturor militarilor din țările aliate și partenere care au acționat, de-a lungul timpului, în teatrul de operații din Kosovo, pentru sprijinul acordat militarilor români ai Detașamentului ROFND în îndeplinirea misiunilor.