MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 32
COMUNICAT DE PRESĂ

În zilele de 10 și 11 martie, secretarul de stat Viorel Oancea, însoțit de o delegație militară, va participa la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, care se desfășoară la Bruxelles.

Lucrările reuniunii, care are ca scop discutarea aspectelor legate de stadiul implementării deciziilor Summit-ului de la Lisabona, vor debuta cu o sesiune specială dedicată analizării situației din Libia.

Alte subiecte aflate pe agenda reuniunii sunt: aprobarea Directivei Politice, găsirea de soluții pentru creșterea capacității forțelor aliate de desfășurare și susținere în teatrele de operații, evoluțiile în domeniul apărării antirachetă, al apărării cibernetice și al posturii de apărare și descurajare a NATO. De asemenea, în cadrul unei sesiuni cu reprezentanții statelor contributoare la operația ISAF, vor fi discutate aspecte legate de situația de securitate din Afganistan.