MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 42
COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 1 aprilie, Forțele Aeriene Române au preluat oficial comanda Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA), Afganistan, de la Forțele Aeriene Ungare.

La ceremonia prezidată de locțiitorul comandantului Componentei Aeriene a Comandamentului Întrunit al ISAF, general-maior Joachim Wundrak, au participat șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-maior Cârnu Fănică, și o delegație a Statului Major General, condusă de generalul-maior Alexandru Rus.

După intonarea imnurilor naționale ale Afganistanului, Ungariei și României, drapelul KAIA a fost preluat de către generalul de flotilă aeriană Victor Strîmbeanu, comandantul detașamentului Forțelor Aeriene Române, și a fost semnat protocolul de predare-primire a misiunii.

În mesajul ministrului Gabriel Oprea, transmis cu ocazia ceremoniei de plecare în Afganistan a militarilor detașamentului KAIA, acesta i-a îndemnat să urmeze exemplul colegilor care au îndeplinit în urmă cu cinci ani aceeași misiune, în care au obținut rezultate excelente și au probat, o dată în plus, profesionalismul și seriozitatea pentru care aviatorii militari sunt renumiți în țară și peste hotare.

"Aveți înaintea dumneavoastră o misiune dificilă. Vă revine responsabilitatea de a coordona activitățile pe un aerodrom care deservește zilnic între 450 și 500 de zboruri diferite, într-o zonă aflată în permanență sub semnul amenințărilor teroriste. Ați muncit mult pentru a putea raporta că aveți capacitatea să duceți la îndeplinire această misiune de o importanță deosebită pentru Forțele aeriene, pentru Armată, pentru prestigiul României, ca țară membră a Alianței Nord-Atlantice. De aceea, am convingerea că atenta selecție a personalului și perioada de pregătire intensă au creat premisele unei misiuni de succes, la cele mai înalte standarde. Vă doresc mult succes!", a mai precizat ministrul apărării naționale, în mesajul transmis aviatorilor militari români.

La finalul ceremoniei de la Kabul, generalul maior Wundrak a declarat că este convins că echipa românească este entuziastă și profesionistă, fiind "unul dintre cele mai bine pregătite detașamente naționale care își asumă coordonarea KAIA, de la debutul operațiunii ISAF. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți aici pentru poporul și națiunea afgană."

România este prima țară care preia comanda Aeroportului Internațional din Kabul pentru o perioadă de un an (prin rotirea a două detașamente la un interval de șase luni), în cadrul Forței de Asistență de Securitate din Afganistan, aflată sub comanda operațională a NATO, perioadă în care militarii vor ocupa funcții-cheie în cadrul structurilor administrative și de comandă ale aeroportului: controlul traficului aerian, conducerea operațiilor aeriene, asigurarea securității zborului, asigurarea suportului logistic și comunicațiilor.