MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 57
COMUNICAT DE PRESĂ

Șeful Statului Major General, generalul-maior Ștefan Dănilă, va participa, în zilele de 4 și 5 mai, la Reuniunea Comitetului Militar al NATO în formatul șefilor statelor majore ale apărării, ce se desfășoară la Bruxelles.

Șefii statelor majore ale apărării din țările membre NATO vor avea o întâlnire cu Secretarul General al NATO, domnul Anders Fogh Rasmussen, și vor avea discuții, în diferite formate, cu omologii din Georgia, Rusia și Ucraina, precum și cu șefii statelor majore ale apărării din țările contributoare la operațiile din Libia și Afganistan.

Pentru prima dată de la preluarea de către NATO a controlului asupra operației Unified Protector, șefii statelor majore ale apărării vor evalua progresul acțiunilor din Libia împreună cu cei doi comandanți ai comandamentelor strategice ale NATO, amiralul James Stavridis (SACEUR) și generalul Stéphane Abrial (SACT), și cu comandantul Comandamentului Întrunit de la Napoli, amiralul Samuel J. Locklear III.

De asemenea, în cadrul reuniunilor prezidate de amiralul Giampaolo Di Paola, președintele Comitetului Militar al NATO, vor fi abordate subiecte referitoare la tranziția operației ISAF și la perspectivele pe termen lung ale Afganistanului.

În timpul întâlnirilor cu omologii săi, generalul-maior Ștefan Dănilă va discuta despre stadiul și perspectiva transformării Armatei României, contribuția la misiunile NATO în teatrele de operații și despre modalitățile de dezvoltare a relațiilor bilaterale de cooperare militară.