MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 66
COMUNICAT DE PRESĂ

Fregata "Regele Ferdinand", care participă la operația NATO "Unified Protector", a efectuat, în noaptea de joi spre vineri, o misiune de asistență umanitară și salvare a aproximativ 150 de persoane aflate în dificultate la bordul unei ambarcațiuni civile în Marea Mediterană.

Ambarcațiunea civilă de mici dimensiuni, ai cărei pasageri erau emigranți africani, între care 10 femei și 15 copii, a părăsit portul libian Misrata pe 9 mai și, din cauza defectării motorului și a infiltrațiilor de apă la bord, plutea în derivă la aproximativ 100 de mile marine nord de Tripoli, fiind în pericol de scufundare.

O echipă de specialiști din echipajul fregatei românești a urcat la bordul ambarcațiunii și a acordat asistența necesară, astfel încât au fost remediate problemele tehnice și repornit motorul, au fost izolate infiltrațiile de apă și reparată pompa de drenaj apă din cala vasului.

Echipajul fregatei Regele Ferdinand a oferit, de asemenea, pasagerilor ambarcațiunii alimente, apă, precum și combustibilul necesar continuării în siguranță a călătoriei pe mare.

Acțiunea umanitară a echipajului fregatei românești se înscrie în prevederile Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS Convention), navele NATO participante la operația "Unified Protector" având ca misiune și acordarea de sprijin ambarcațiunilor aflate în primejdie.