MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 97
INFORMAȚIE DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea va participa miercuri, 17 august, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară organizată, în garnizoana Craiova, cu prilejul sosirii din Afganistan a militarilor Batalionului 26 Infanterie "Scorpionii Roșii".

În cadrul aceleiași ceremonii, Drapelele de luptă ale Batalionului 20 Infanterie "Scorpionii Negri" și Batalionului 26 Infanterie "Scorpionii Roșii" vor fi decorate cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofițer, cu însemn de război, respectiv cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn de război.