MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 115
Comunicat de presă

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a conferit vineri, 21 octombrie, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul M.Ap.N., Emblema "Onoarea Armatei României" domnului academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României.
"Distincția conferită astăzi semnifică recunoașterea valorii incontestabile, dobândite într-o viață dedicată studiului științelor economice și aplicării cunoștințelor din domeniu în folosul societății. Semnifică, de asemenea, prețuirea și respectul nostru deplin, respectul militarilor, al armatei, pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul poporului român de către domnul Mugur Isărescu", a spus ministrul Gabriel Oprea.
Ministrul Apărării Naționale a subliniat că evocarea personalității și activității Guvernatorului BNR se întrepătrunde cu întreaga istorie post-decembristă a României, iar caracterul excepțional al activității domniei sale în această funcție se impune a fi privit în contextul anului 1990, când tot sistemul economico-financiar al țării trebuia schimbat și toate transformările la nivelul societății românești erau sub semnul urgenței.
Ministrul Gabriel Oprea a mai arătat că domnul Isărescu s-a implicat activ în procesul de redefinire a obiectivelor și strategiilor Băncii Naționale a României pentru a răspunde noilor provocări generate de trecerea spre o economie de piață funcțională.
Ministrul Apărării Naționale a evidențiat, de asemenea, faptul că, prin toate acțiunile întreprinse în ultima perioadă, dificilă pentru întreaga lume și pentru societatea românească, Guvernatorul BNR a avut o contribuție importantă în implementarea politicilor care au asigurat stabilitatea economico-financiară a țării și, implicit, au sprijinit Ministerul Apărării Naționale în îndeplinirea misiunilor specifice.
"Este foarte important de subliniat că securitatea națională a unei țări depinde în mare măsură și de stabilitatea economico-financiară, rolul acesteia fiind acela al unui garant al stabilității și al independenței unui stat", a spus Ministrul Apărării Naționale.
Domnul Mugur Isărescu a mulțumit ministrului Gabriel Oprea pentru distincția oferită, arătând că, și din postura de fiu de ofițer în rezervă și veteran al armatei, este onorat de primirea medaliei.
"Banca Națională, al cărei guvernator sunt, instituție fundamentală a statului român, își îndeplinește mandatul într-un cadru de stabilitate pe care Armata României, o armată NATO, îl asigură țării noastre. Dar și Armata, la rândul ei, are nevoie de un cadru de stabilitate. Am în vedere, desigur, stabilitatea politică, economică, socială. Dar și stabilitatea financiară este la fel de importantă. Într-o țară instabilă financiar, nici armata nu ar fi scutită de dificultăți dintre cele mai mari", a spus Guvernatorul BNR.
Referindu-se la perspectivele economice ale României, domnul Mugur Isărescu a arătat: "Ca să nu mă îndepărtez de limbajul militar, voi spune că în anul 2012 țara se va putea angaja pe două fronturi: unul pentru însănătoșirea în continuare a bugetului statului și al doilea pentru consolidarea creșterii economice. În această importantă bătălie, societatea românească se poate baza pe stabilitatea asigurată de Armata Română și pe stabilitatea financiară pentru care lucrăm noi, cei de la Banca Națională".
Emblema "Onoarea Armatei României" este cea mai înaltă distincție onorifică a Ministerului Apărării Naționale.