MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 136
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea a dispus acordarea unui nou ajutor umanitar persoanelor asistate social din tabăra Valea Screzii, județul Prahova, constând în pături, articole de îmbrăcăminte, medicamente, apă minerală, produse și preparate alimentare pentru aproximativ 400 de persoane.

Ajutorul umanitar a fost asigurat și transportat la destinație joi, 29 decembrie, prin grija Comandamentului Logistic Întrunit.

Acțiunea de astăzi este al doilea ajutor umanitar acordat de M.Ap.N. persoanelor din tabăra Valea Screzii, după cel din 16 decembrie a.c., când primăriei comunei Posești i-au fost donate, prin ordin al Ministrului Apărării Naționale, două corturi militare, alimente, veselă, articole de îmbrăcăminte, zece bucătării izoterme și o bucătărie rulantă auto.
***
Primăria comunei Posești, pe raza căreia funcționează Asociația Pro Vita, a solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru ajutorarea persoanelor afectate de incendiul produs în dimineața zilei de 13 decembrie, în urma căruia au fost distruse sau avariate grav clădiri și facilități ale taberei din Valea Screzii.

Asociația Pro Vita, organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, are în grijă peste 400 de asistați. Printre aceștia se află copii plasați de Direcția pentru protecția copilului a jud. Prahova, familii monoparentale cu peste opt copii, mame cu dizabilități care au între unu și șase copii, persoane în vârstă de peste 80 de ani, tineri care au împlinit vârsta de 18 ani și au fost nevoiți să părăsească orfelinatele, copii ai străzii recuperați.