MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 56
COMUNICAT DE PRESĂ

Vineri, 4 mai, plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul, Afganistan, a fost grav rănit.

Subofițerul, care executa o misiune de cercetare terestră și securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat. Militarul a fost evacuat de urgență la Spitalul Militar din baza Lagman, unde personalul medical depune toate eforturile pentru salvarea vieții sale.

Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea și conducerea armatei urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a plutonierului-adjutant Florinel Enache.