MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 59
COMUNICAT DE PRESĂ

Plutonierul Ion-Lucian Leuștean, rănit grav anul trecut în Afganistan, a decedat în dimineața zilei de miercuri, 9 mai, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) din București. Subofițerul se afla internat, în stare de comă, la secția terapie intensivă și, în pofida eforturilor de lungă durată ale medicilor, viața sa nu a mai putut fi salvată.

Militarul, în vârstă de 25 de ani, era necăsătorit și era în serviciul militar din anul 2009.

Ion-Lucian Leuștean, care era încadrat în Batalionul 2 Manevră, a fost rănit grav la data de 7 septembrie 2011, în urma deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executa cercetarea terestră a unui obiectiv în provincia Zabul.

Militarului i s-a acordat pe loc primul ajutor, după care a fost transportat de urgență cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman pentru intervenții chirurgicale.

În data de 8 septembrie, militarul român a fost evacuat în Germania, la Spitalul militar american din Landstuhl, pentru tratament de specialitate și, ulterior, la 30 octombrie, a fost transferat în România, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, în stare vegetativă, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme interne și cranio-cerebrale. Pe parcursul întregii perioade de internare, Ion-Lucian Leuștean a beneficiat, în cadrul secției de terapie intensivă, de monitorizare permanentă și de tratament complex suportiv și curativ. Din nefericire, cu toate eforturile echipei medicale pluridisciplinare de la SUUMC, evoluția clinică a pacientului nu a înregistrat ameliorări ale statusului cognitiv, iar în ultimele 10 zile s-a constatat o deteriorare progresivă neresponsivă la tratament etiologic specific, militarul decedând în urma unui stop cardio-respirator.

Ministrul Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Ion-Lucian Leuștean, care și-a sacrificat viața sub culorile Drapelului național, săvârșind acte de devotament excepțional în timpul executării misiunii în teatrul de operații din Afganistan.

De asemenea, ministrul Apărării Naționale va înainta Președintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Ion-Lucian Leuștean cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Astăzi, 9 mai, la ora 15.00, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național, vor fi organizate ceremonii militare și religioase, în semn de recunoștință, prețuire și deplin respect pentru eroul Ion-Lucian Leuștean.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă profundul regret pentru pierderea vieții sublocotenentului (p.m.) Ion-Lucian Leuștean și este alături de familia greu încercată.