MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 66
COMUNICAT DE PRESĂ

Dan Tătaru a preluat miercuri, 16 mai, în prezența ministrului Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, funcția de secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul M.Ap.N.

În cadrul ceremoniei de învestire, secretarul de stat Dan Tătaru a declarat: "Sunt onorat și bucuros să revin într-un colectiv valoros care mi-a adus multe satisfacții profesionale. Am reușit să creăm, în anul 2009, Direcția calitatea vieții personalului, o structură utilă care și-a dovedit viabilitatea, în aceste vremuri de criză, în rezolvarea multor probleme sociale ale personalului armatei. Vom continua proiectele ce se derulează în acest departament și vom susține în comisiile de specialitate din Parlament inițiativele legislative care vizează sectorul de apărare națională".

Dan Tătaru este licențiat în management economic al Universității "George Bacovia", absolvent al Cursului pentru ambasadori și generali din cadrul Colegiului NATO de la Roma, al Colegiului Național de Apărare din București și a mai ocupat același portofoliu de secretar de stat în M.Ap.N. în perioada ianuarie-octombrie 2009. A fost numit în funcția de secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului prin Decizia primului-ministru nr. 177 din 14 mai 2012.