MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 99
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, s-a întâlnit joi, 21 iunie, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, cu comandanții de mari unități din Armata României.

Șefii statelor majore ale celor trei categorii de forțe și comandanții celor două comandamente de sprijin ale Statului Major General au prezentat ministrului și celorlalte persoane din conducerea ministerului prezente la activitate o analiză de stare a armatei.

Cea mai importantă concluzie care s-a desprins
din această analiză a fost aceea că alocațiile bugetare insuficiente din ultimii ani au creat grave disfuncții în mentenanța tehnicii militare, precum și în derularea programelor de instruire și a celor de înzestrare.

O altă situație semnalată conducerii ministerului de către comandanții de unități s-a referit la existența unui deficit pe linie de personal, în special la baza piramidei ocupaționale.

La nivelul Statului Major al Forțelor Terestre, se înregistrează un deficit de peste 40% în rândul comandanților de plutoane și de 25% în rândul comandanților de companii, ministrul apreciind că acestea au fost cauzate de "decizii insuficient fundamentate în guvernările precedente prin care au fost reduse 9.000 de funcții din statele de organizare, în condițiile menținerii aceluiași număr de unități militare".

Atât forțele aeriene, cât și forțele navale, au adus în atenție problemele echipamentelor și instalațiilor uzate moral și fizic. Acestora li se adaugă problemele generate de subfinanțare. Disfuncțiile de acest gen afectează la Statul Major al Forțelor Aeriene îndeplinirea misiunilor de luptă și siguranța aeriană. În următorii ani, va expira resursa pentru avioanele de luptă și rachetele aer-aer.

Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, a precizat că, în acest moment, există probleme complexe în sistemul militar, care pot fi soluționate doar printr-o finanțare corectă și o definire foarte strictă a priorităților bugetate. În acest sens, una dintre preocupările conducerii ministerului va fi de a conștientiza factorii de decizie politici cu privire la necesitatea creșterii bugetului. "Voi propune o creștere a bugetului Apărării, anual, cu 0,3% din PIB și vom căuta soluții pentru atragerea de venituri proprii prin valorificarea infrastructurii în exces. Nu vom face acest lucru noi, militarii. Acest proces ar trebui gestionat cu maximă transparență de o agenție guvernamentală sau o companie internațională cu reputație", a mai adăugat ministrul Dobrițoiu.

Ministrul apărării naționale a solicitat celor prezenți să reevalueze prioritățile fiecărei structuri și să concentreze resursele existente pe îndeplinirea acestora. Totodată, ministrul apărării naționale a apreciat că, până acum, au fost începute foarte multe proiecte, dintre care doar o mică parte au ajuns în stadiu final ca urmare a lipsei resurselor și le-a sugerat comandanților o planificare a bugetului pe acele proiecte prioritare care pot fi finalizate.

La activitate au mai fost prezenți secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Sebastian Huluban, secretarul de stat pentru armamente, Floarea Șerban, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă.