MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 102
INFORMAȚIE DE PRESĂ

Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită marți, 26 iunie, de la ora 10.00, printr-o ceremonie publică ce va avea loc în Piața Tricolorului din București, situată în fața Palatului Cercului Militar Național.

În cadrul acestei ceremonii, organizată de Ministerul Apărării Naționale împreună cu Instituția Prefectului și Primăria Municipiului București, Drapelul național va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catargul din piață, în acordurile Imnului național al României.

La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați la București, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.
Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" vernisează, cu acest prilej, de la ora 13.30, expoziția "Istoria drapelului național, 1830-2012", care va prezenta drapelele și stindardele Armatei române de la înființarea lor, în anul 1834, și până în prezent, precum și accesorii ale acestora.

Militari din celelalte garnizoane din țară și din teatrele de operații vor participa la ceremoniile publice de înălțare a Drapelului național.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.