MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 184
COMUNICAT DE PRESĂ

Implicațiile crizei economice asupra apărării, sprijinul oferit de către România pentru agenda parteneriatelor NATO, progresele privind implementarea arhitecturii sistemului de apărare antirachetă a NATO, ultimele evoluții din Orientul Mijlociu au fost principalele teme abordate de delegația Ministerului Apărării Naționale, condusă de secretarul de stat Sebastian Huluban, la Washington D.C., în perioada 2-6 septembrie.

Discuții oficiale s-au desfășurat la Departamentul de Stat, Departamentul Apărării și Universitatea Națională de Apărare, pe agendă fiind cuprinsă și ceremonia de semnare a "Acordului între Ministerul Apărării Naționale din România și Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind asistența medicală pentru membrii forțelor armate și dependenții lor".

Totodată, la Muzeul Memorial al Holocaustului, secretarul de stat Huluban a avut o întrevedere cu directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, domnul Paul A. Shapiro și cu directorul Programului Arhivelor Internaționale, domnul Radu Ioanid, în cadrul căreia a fost abordată posibilitatea continuării punerii în aplicare a Protocolului de cooperare.

Delegația română s-a întâlnit și cu reprezentanți ai mediului academic și de cercetare american, secretarul de stat Huluban având un dialog consistent cu reputați profesori ai Universității Georgetown - dl. Dennis Deletant, dl. Chuck Hagel și dl. Charles King.

De asemenea, Sebastian Huluban a avut o întrevedere cu dl. James R. Locher III, directorul executiv al Proiectului pentru Reforma Securității Naționale, fost asistent al secretarului apărării pentru operații speciale și conflicte de joasă intensitate, iar în finalul vizitei a fost oaspetele mesei rotunde cu tema "Perspectivele Politicii de Apărare a României", găzduită de Atlantic Council în cadrul Programului de Securitate Internațională.