Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Referitor la conceptele "smart defence" și "pooling and sharing", adoptate la ultimul Summit NATO de la Chicago, ministrul apărării naționale a accentuat faptul că o atenție deosebită trebuie acordată soluțiilor multinaționale pentru o mai inteligentă folosire a resurselor.
Ministrul Corneliu Dobrițoiu a mai transmis audienței că, în condițiile unor bugete din ce în ce mai limitate alocate apărării, singura soluție este identificarea formelor de cooperare eficientă în ceea ce privește înzestrarea și folosirea în comun a resurselor pentru apărarea valorilor împărtășite de statele membre NATO.
Totodată, în fața șefilor armatelor din statele aliate, ministrul Dobrițoiu a exprimat determinarea Guvernului României de a-și îndeplini angajamentele asumate.
La finalul discursului, ministrul apărării naționale le-a urat participanților dezbateri cu rezultate fructuoase și i-a îndemnat să continue și să promoveze analizele desprinse în urma acestui dialog la nivel inalt.
Biroul de Presă