MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 217
COMUNICAT DE PRESĂ

Secretarul de stat pentru armamente, Floarea Șerban, a participat marți, 9 octombrie, la ceremonia militară prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la înființarea primei structuri centrale de resurse umane a Ministerului Apărării Naționale, care s-a desfășurat la Palatul Cercului Militar Național din București.

Secretarul de stat Floarea Șerban a felicitat călduros personalul Direcției Management Resurse Umane (DMRU), subliniind faptul că "această instituție are o misiune complexă și dificilă, care urmărește crearea și menținerea unei armate de profesioniști, suplă și eficientă, organizată și dotată la standarde NATO, care să dispună de resurse umane bine pregătite, compatibile cu aliații și partenerii noștri, în măsură să participe la misiuni în afara teritoriului statului român".

Șeful DMRU, generalul-maior Dumitru Seserman, a prezentat importanța resurselor umane și evoluția acestora de-a lungul anilor, subliniind, totodată, principalele proiecte ale direcției.

În cadrul manifestărilor a fost lansată și cartea "Resursele umane ale Armatei României - 150 de ani de istorie", realizată de un colectiv din cadrul direcției coordonat de generalul-maior Seserman și prezentată de istoricul col. dr. (rez) Petre Otu.

La activitate au mai participat, pe lângă personalul DMRU, secretarul general al MApN, Mihai Șova, locțiitorul șefului Statului Major General, general-locotenent Dan Ghica-Radu, șefii categoriilor de forțe și ai structurilor centrale din Ministerul Apărării Naționale, cadre în rezervă și în retragere, veterani de război.