MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 230
COMUNICAT DE PRESĂ

Cadrele militare în rezervă și în retragere pensionari militari, provenite din Ministerul Apărării Naționale, pot beneficia, începând cu 22 octombrie a.c., în condițiile stabilite de Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 76/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518/2012, de legitimații care certifică proveniența din Ministerul Apărării Naționale, gradul militar și funcția avute la data trecerii în rezervă sau direct în retragere.

Procedura de elaborare și emitere a primelor 15.000 de legitimații începe din 22 octombrie a.c., urmând a fi distribuite în ordinea depunerii solicitărilor scrise la centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare.

Repartiția în teritoriu a celor 15.000 de legitimații se face proporțional cu numărul cadrelor militare în rezervă și în retragere aflate în evidența centrelor militare județene.

Legitimația facilitează accesul pensionarilor militari în spațiile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, destinate serviciilor medicale, refacerii capacității de muncă sau cazării, precum și activităților recreative, sportive, culturale, în condițiile stabilite prin actele normative specifice în domeniu.

Emiterea legitimației se face la solicitarea scrisă a cadrelor militare în rezervă sau în retragere adresată comandantului centrului militar pe raza căruia domiciliază.