MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 235
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, a conferit miercuri, 24 octombrie, Emblema de Onoare a Armatei României foștilor șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și MS Regele Mihai I, încheind astfel seria prin care Armata onorează personalitățile aflate la conducerea statului român, acțiune inaugurată în anul 2010, cu Președintele României, Traian Băsescu.

Evenimentul se înscrie în seria manifestarilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, a precizat ministrul apărării naționale, care alături de șeful Statului Major General și de o numeroasă asistență, a participat la aprinderea Flăcării Eterne, monument construit pe Esplanada Ministerului Apărării Naționale în cinstea celor 23 de eroi căzuți la datorie în teatrele de operații din Irak și Afganistan.

Flacăra a fost aprinsă de sergentul major în rezervă Ionuț Claudiu Butoi, rănit în Afganistan în anul 2008, de sergentul în rezervă Daniel Porumb, rănit în Irak în anul 2007, de plutonierul major Vasile Zbîncă, rănit în Afganistan în anul 2010, și de plutonierul major Valerică Slăniceanu, rănit în Afganistan în anul 2006.

Ministrul apărării naționale, Corneliu Dobrițoiu, secretarii de stat Sebastian Huluban și Floarea Șerban, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Ștefan Dănilă, și foștii președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu, au depus o coroană de flori la monumentul pe care sunt înscrise numele celor 23 de eroi.

La ceremonie au mai participat familiile militarilor căzuți la datorie și ai celor răniți în teatrele de operații, cadre militare în activitate și în rezervă, veterani de război.