MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 172
PRECIZARI

În legătură cu accidentul din Afganistan, produs în după amiaza zilei de duminică, 24 aprilie a.c., facem următoarele precizări:

Prin ordin al ministrului apărării naționale, Teodor Atanasiu, sergentul Narcis Șonei, care a căzut la datorie pe timpul executării unei misiuni, a fost avansat, post mortem, la gradul de sublocotenent și propus pentru a fi decorat de către Președintele României.

Sergentul Gabriel Hanganu, din Batalionul 300 Infanterie, care a fost rănit în accident, a fost transportat, în cursul nopții de duminică spre luni, la un spital militar american din Germania, fiind în prezent stabilizat din punct de vedere medical.

Militarii răniți în urma accidentului, sergentul Gabriel Hanganu și sergentul Adrian Dogaru, au fost, de asemenea, propuși pentru decorare, iar ceilalți membri ai echipajului transportorului amfibiu blindat au fost citați prin ordin de zi al Statului Major General.

Generalul Eugen Bădălan, șeful Statului Major General, a ordonat sistarea temporară, în această săptămână, a executării misiunilor de patrulare de către militarii români în Afganistan, aceștia continuând să îndeplinească celelalte misiuni stabilite prin mandat.

Comisia aflată la fața locului, în Afganistan, continuă să cerceteze împrejurările producerii accidentului. Șeful Statului Major General a ordonat comisiei ca, împreună cu partenerul american și cu specialiști din Comandamentul 2 Operațional Întrunit și din Statul Major al Forțelor Terestre, să stabilească măsuri de optimizare a tacticilor și procedurilor de executare a misiunilor de patrulare.