MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 260
COMUNICAT DE PRESĂ

Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului, Dan Tătaru, a participat sâmbătă, 10 noiembrie, la ceremonia de dezvelire a monumentului ridicat în memoria eroului Emil Rebreanu, în localitatea Palanca, județul Bacău.

Cu această ocazie, secretarul de stat Dan Tătaru a înmânat diplome de onoare unor veterani de război, personalități locale, precum și unor reprezentanți ai societății civile.

Secretarul de stat Tătaru și-a exprimat recunoștința în fața eroilor noștri atât din cele două războaie mondiale, cât și din teatrele de operații. "Este de datoria noastră să comemorăm vitejia eroilor noștri și să privim cu responsabilitate spre viitoarele misiuni ale Armatei României", a spus Dan Tătaru.

După depunerea coroanelor de flori la monument, garda de onoare formată din militari din garnizoana Bacău au prezentat onorul celor prezenți la ceremonie.

La eveniment au participat, pe lângă un public numeros, cadre militare în activitate, rezervă și retragere, veterani de război, reprezentanți ai autorităților publice locale.