MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 1
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a dispus ca o aeronavă de tip C-27 J Spartan, a Forțelor Aeriene Române, să execute joi, 3 ianuarie, o misiune umanitară pentru salvarea vieții unui tânăr în vârstă de 17 ani.

Pacientul, victimă a unei explozii, suferind arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, va fi transportat de la Cluj-Napoca la București, fiind asistat pe timpul zborului de o echipă SMURD și de o echipă medicală militară.

Intervenția a fost solicitată de Ministerul Sănătății, prin secretarul de stat Raed Arafat.

Echipajul aeronavei, din cadrul Flotilei 90 Transport Aerian, este compus din locotenent-comandorul Florin Ianculescu și căpitanul Romeo Gârz.

Informații privind ora de sosire a aeronavei la Flotila 90 Transport Aerian pot fi obținute de la căpitan-comandorul Mihai Albu, 0722.734.412, care va asigura și acreditarea jurnaliștilor ce doresc oportunități de imagine.