MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 7
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, și directorul general al Direcției Generale de Informații a Apărării, general-locotenent Ilie Botoș, au participat marți, 8 ianuarie, la ceremonia de repatriere din misiune a Grupului românesc întrunit de forțe pentru operații speciale (ROUSOTG1) din Afganistan, la sediul Batalionului Operații Speciale "Vulturii".

"Ați executat misiuni într-un mediu extrem de complex și periculos alături de aliații noștri din Afganistan. Sunt mândru de rezultatele dumneavoastră și vă doresc din toată inima Bine ați sosit acasă!", le-a spus ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, militarilor întorși din Afganistan.

Ministrul Mircea Dușa le-a mulțumit familiilor militarilor pentru rezultatele deosebite și a apreciat activitatea comandantului detașamentului.

"Le mulțumesc membrilor familiei care au dus greul, care au fost singuri, care au făcut eforturi atât timp cât soții sau copiii au fost plecați în Afganistan pentru ca aici, acasă, să fie liniște și cei care se aflau în Afganistan să se gândească numai la misiunea pe care o aveau de îndeplinit", a mai spus ministrul Dușa.

Timp de peste șapte luni, militarii detașamentului românesc de operații speciale au executat misiuni de asistență militară în sprijinul forțelor de securitate afgane și alte misiuni specifice forțelor speciale orientate spre neutralizarea grupurilor insurgente care acționează în partea de Est a Afganistanului.

Pentru faptele lor deosebite, membrii detașamentului au primit numeroase distincții din partea autorităților românești și americane, iar un subofițer a fost decorat cu Medalia Națională Pentru Merit, clasa a III-a, cu însemn de război.