MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 28
COMUNICAT DE PRESĂ

Aflat la Craiova, cu ocazia ședinței de autoevaluare a Brigăzii 2 Infanterie "Rovine", ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a cerut militarilor ca toate obiectivele propuse să fie finalizate și să fie mult mai eficienți în realizarea acestora.

"Ministerul Apărării Naționale este unul din cele trei ministere, alături de cele ale sănătății și transporturilor, care va avea anul acesta un buget mai mare decât cel din anul 2012. Cu toate acestea, obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul 2013 sunt de a eficientiza activitățile la nivelul MApN și, implicit, și la nivelul marii unități din care dumneavoastră faceți parte. În mine veți avea tot sprijinul dar, totodată, vă cer să vă îndepliniți misiunile cu deplină responsabilitate", a spus ministrul Dușa.

Adresându-se participanților la ședință, șeful Statului Major General a spus că apreciază activitatea personalului din Brigada 2 Infanterie "Rovine" și contează pe capacitatea structurii de a-și îndeplini misiunile. "Trebuie să folosim resursa umană la capacitatea maximă pentru a atinge obiectivele propuse pentru anul 2013", a adăugat generalul-locotenent Ștefan Dănilă.

Generalul de brigadă Dorinel Duican a prezentat principalele obiective, pentru acest an, ale marii unități pe care o conduce, de a menține nivelul de operaționalizare al structurilor subordonate, în vederea participării la acțiuni militare în sistem integrat pe teritoriul național sau în afara acestuia, conform resurselor alocate, și de a menține capacitatea combativă a structurilor destinate executării intervenției cu forțe la obiectivele militare, precum și în situații de urgență.

Tot astăzi, conducerea Ministerului Apărării Naționale s-a întâlnit cu personalul militar și civil, precum și cu militarii răniți și văduvele eroilor din unitățile din garnizoana Craiova.

De asemenea, ministrul apărării naționale a discutat cu veteranii de război, cadrele militare în rezervă și în retragere și a vizitat Fabrica de avioane Craiova.