MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 74
Transplant de cornee la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila"

La Clinica de Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC), au avut loc marți, 12 martie, două intervenții chirurgicale de transplant de cornee provenite de la un pacient aflat în moarte cerebrală.

Intervențiile chirurgicale au fost posibile datorită colaborării cu Agenția Națională de Transplant (ANT), grefele fiind prelevate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.

Clinica de Oftalmologie a SUUMC, prima unitate medicală de profil acreditată de Agenția Națională de Transplant, deține infrastructura umană, tehnico-materială și de suport necesară derulării unor astfel de programe medicale.

* * *

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" a găzduit primul Centru de transplant de cornee din Sud-Estul Europei încă din anul 1968, sub coordonarea prof. univ. dr. general-maior Mircea Olteanu.

Dacă în perioada 2002-2003, după intrarea în vigoare a legislației care reglementa transplantul de organe în România, în SUUMC se efectuau aproximativ patru transplante de cornee pe an, treptat numărul acestora a ajuns la 30-40 de intervenții de acest tip pe an.