MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 187
Ziua transmisioniștilor militari

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, vor participa vineri, 12 iulie, începând cu ora 10.00, la inaugurarea noului sediu al Muzeului Comunicațiilor și Informaticii, la Centrul 48 comunicații și informatică strategice, șoseaua București-Ploiești, km. 12,5.

Activitatea se desfășoară cu prilejul Zilei transmisioniștilor militari și a sărbătoririi, în data de 14 iulie, a 140 de ani de la înființarea armei comunicații și informatică.

Manifestările vor continua și în zilele de sâmbătă, 13 iulie, și duminică, 14 iulie, între orele 10.00-14.00, sub genericul Zilele Muzeului Comunicațiilor și Informaticii. Vizitatorii vor putea vizita muzeul și expoziția de tehnică aflată în dotarea Comandamentului Comunicațiilor și Informatică și a Modulului de Comunicații și Informatică Dislocabil, vor putea participa la tir cu arma de calibru redus și plimbări cu ponei.

De asemenea, ei vor asista la lansări de cărți și albume despre munca specialiștilor în comunicații și informatică, se vor bucura de spectacolele de muzică militară, vor vedea cum se fac diverse legături de comunicații multimedia - inclusiv cu militarii din teatrele de operații și vor participa la reconstituiri istorice ale asociațiilor 6 Dorobanți, Tradiția Militară și Deutsche Freikorps.

Persoană de contact, locotenent-colonel Cătălin Dascălu, tel. 0721.258.910