MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 252
Repatrierea militarilor căzuți la datorie în Afganistan

Trupurile neînsuflețite ale sublocotenenților post-mortem Vasile Claudiu Popa și Adrian Postelnicu, căzuți la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forțelor Aeriene Române care va ateriza astăzi, 25 septembrie, în jurul orei 17.30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni. Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, vor fi prezenți la ceremonie.

Jurnaliștii care doresc să surprindă imagini de la aterizare și să participe la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul repatrierii sunt rugați să se prezinte la sediul flotilei (str. Zborului, nr.1), începând cu ora 16.30, cu legitimația de jurnalist și un act de identitate pentru facilitarea accesului.