MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 268
Forumul Național de Securitate cu tema "Cyber Security", la Palatul Cercului Militar Național

Universitatea Națională de Apărare "Carol I", în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România (Secția de Științe Militare) și Centrul de Analiză și Studii de Securitate va organiza, în zilele de 21 și 22 octombrie, la Palatul Cercului Militar Național din București, "Forumul Național de Securitate", eveniment aflat la a doua ediție și care anul acesta va avea subiectul "Cyber Security".

Vor participa reprezentanți ai Președinției, Guvernului României, ai NATO și UE, precum și ai altor structuri guvernamentale cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale.

Cea de-a doua zi a evenimentului, intitulată "Wireless Security", va fi dedicată soluțiilor tehnice în domeniul securității cibernetice, unde se așteaptă ca schimbul de idei și contribuția participanților să fie de un real interes.

Manifestarea va aduce în prim-planul dezbaterilor conceptul de Cyber Security, un domeniu de interes major pentru instituții publice, academice, organizații guvernamentale și nonguvernamentale, precum și instituții private, printre participanți numărându-se renumite companii naționale și multinaționale de producție în domeniul securității și apărării.

Jurnaliștii interesați de activitate vor fi așteptați în zilele de 21 și 22 octombrie, între orele 8.45 și 9.00, la sediul Palatului Cercului Militar Național din București, intrarea dinspre str. Constantin Mille.

Programul activității poate fi consultat la adresa www.unap.ro/cybersecurity.

Persoană de contact: maior Tudorel LEHACI, tel. 021 319 48 80, int. 0481, fax 021 319 59 60, e-mail: cybersecurity@unap.ro.