MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 10
PRECIZĂRI

În urma informațiilor apărute în presă, Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale face următoarele precizări:

Ministerul Apărării Naționale a urmat procedurile conform legislației și regulamentelor în vigoare.
Astfel, s-a dispus pregătirea elicopterelor IAR 330 M echipate cu kit MEDEVAC de la Câmpia Turzii și Gearmata pentru plecarea în misiune. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ceață densă și condiții de givraj, conform cărții tehnice, elicopterele nu au putut desfășura misiunea. Executarea unei misiuni în condiții meteo nefavorabile pune în pericol securitatea personalului și a aeronavei.

Având în vedere că zona de cercetare se desfășura pe o rază destul de mare, ministrul apărării naționale a dispus ca un detașament din cadrul Batalionului 317 Cercetare de la Cluj să se alăture forțelor de căutare-salvare ale celorlaltor instituții implicate.

Totodată, ministrul apărării naționale a dispus pregătirea aeronavei de tip C-27 J Spartan echipată MEDEVAC pentru a transporta victimele accidentului de la Cluj la București.
M.Ap.N., prin Centrul Național Militar de Comandă-Nucleu (structura care asigură funcțiile de Centru Operativ în situații de urgență) a colaborat și colaborează permanent cu toate centrele operative ale instituțiilor publice centrale și locale care acționează în astfel de situații.