MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 42
Conducerea M.Ap.N. le-a urat succes în misiune Scorpionilor Negri

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a participat duminică, 2 februarie, la ceremonia de plecare în misiune în Afganistan a militarilor Batalionului 20 Infanterie "Dolj" - "Scorpionii Negri".

"Sunteți militari cu o vastă experiență în teatrele de operații pentru că ați îndeplinit, de-a lungul timpului, numeroase misiuni în Afganistan, Bosnia și Irak, unde ați demonstrat profesionalism și determinare. De aceea sunt convins că, și de această dată, vă veți îndeplini misiunile la standarde ridicate", a spus ministrul Mircea Dușa.

De asemenea, ministrul apărării naționale le-a cerut militarilor să depună tot efortul pentru o cooperare excelentă cu Forțele de Securitate Naționale Afgane, astfel încât "acestea să preia conducerea și să asigure un mediu de securitate stabil care să favorizeze dezvoltarea economică și instituțională a Afganistanului".