MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 54
Proiectul CERPATUM implementat la SUUMC

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" (SUUMC) derulează, din 12 martie, proiectul "Centru multidisciplinar de cercetare pentru abordarea multifuncțională a patologiei tumorale abdominale și mioosteoarticulare a bazinului și membrelor pelvine (CERTPATUM)", co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Valoarea totală a proiectului este de 20 de milioane lei, buget suportat integral din fonduri europene.

Durata de implementare a CERTPATUM este de 18 luni, la nivelul Secției Clinice de Ortopedie și Traumatologie a SUUMC, și are ca obiectiv principal extinderea activității de cercetare-dezvoltare a metodelor de diagnostic și tratament pentru pacienții cu tumori abdomino-pelvine în structuri osoase adiacente. Proiectul va contribui, pe termen lung, la îmbunătățirea calității vieții prin garantarea accesului pacienților la îngrijiri specializate și de calitate, prin intermediul unei infrastructuri materiale, logistice și de resurse umane de un înalt nivel.