MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 191
Militari români vor defila, de Ziua Franței, pe sub Arcul de Triumf din Paris

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a aprobat participarea unui detașament de militari români la parada tradițională organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze, ce va avea loc luni, 14 iulie, pe bulevardul Champs-Elysées din Paris.

Detașamentul Armatei României este format din militari ai Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" și studenți ai Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă" și Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".

Subunitatea românească, comandată de maiorul Marius Diniță, a efectuat deja două antrenamente pe bulevardul parizian alături de ceilalți participanți la paradă.
***
În anul 2007, a fost pentru prima dată când România a participat cu trupe în cadrul paradei tradiționale, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze.

Un detașament de militari francezi a participat, pe 1 decembrie 2013, la București, la defilarea organizată cu prilejul Zilei Naționale a României.