MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 209
Tabăra de vară pentru cercetași - 2014

Cea de-a opta ediție a "Taberei de vară pentru cercetași" a debutat astazi, 28 iulie, la Predeal, fiind găzduită de Batalionul 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi".

Activitatea este organizată de Direcția informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Asociația de Caritate din Armata României "Camarazii" și cu sprijinul Statului Major al Forțelor Terestre.

Desfășurată sub deviza "Fii cel mai bun! Fii la înălțime!", ediția din acest an a taberei are ca temă vânătorii de munte și ca obiective însușirea de către tinerii cercetași a unor cunoștințe de bază despre Armata României, promovarea profesiei militare, prezentarea unor structuri militare, precum și dezvoltarea și punerea în valoare a calităților fizice, spiritului de competiție și de echipă ale tinerilor participanți.

Pe durata celor șapte zile ale taberei, sunt organizate activități interactive prin care tinerilor cercetași le vor fi prezentate elemente de cercetare terestră, procedee de orientare în teren, tehnici de supraviețuire în condiții de izolare, moduri de traversare a unui curs de apă și alte elemente de tactică militară.

Totodată, tinerii vor fi inițiați în arta fotografică, vor participa la întreceri sportive, vor vizita unități militare din județele Brașov și Prahova și obiective turistice din zonă.

Participanții, 44 de elevi, fete și băieți din întreaga țară, au fost selecționați în urma unei competiții naționale, desfășurate on-line pe web-site-ul www.mapn.ro/tabara, în perioada 24 martie - 11 mai 2014.

Persoană de contact: Lt.col. Mihaela Iliescu, tel. 0721 288 385.