MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 32
Exercițiul NATO de management al crizelor - CMX 15

Exercițiul NATO de management al crizelor, CMX 15, se desfășoară, în perioada 4-10 martie, în capitalele statelor membre ale Alianței Nord-Atlantice, fiind organizat și planificat, la nivel național, de Statul Major General, prin Centrul național militar de comandă.

La Structura Națională de Răspuns a României, de la sediul Ministerului Apărării Naționale, participă și reprezentanți ai altor ministere și instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Exercițiile de tip CMX sunt coordonate de Consiliul Nord-Atlantic și au drept scop exersarea procesului de consultare și luare în comun a deciziei la nivel politico-militar aliat și interacțiunea cu structura de comandă a NATO, în contextul unor amenințări asimetrice și unor atacuri cibernetice.

În plan național, planificatorii și-au propus simularea procedurilor de pregătire a deciziilor la nivel politico-militar și antrenarea Structurii Naționale de Răspuns, în concordonanță cu standardele Sistemului NATO de răspuns la crize.