MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 86
Ziua Veteranilor de Război

Ministerul Apărării Naționale, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și Asociația Națională a Veteranilor de Război, organizează miercuri, 29 aprilie, de la ora 8.30, ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, care va avea loc la Monumentul Eroilor Patriei – aflat pe esplanada Universității Naționale de Apărare "Carol I".

La sfârșitul activității, participanții la ceremonie îi vor aștepta pe militarii organizați voluntar în grupul „Invictus România” care, împreună cu invitații lor, vor sosi în piață la finalul “Maratonului Veteranilor”.

Maratonul va demara la ora 7.30, la Monumentul Eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, amplasat în proximitatea Palatului Național al Copiilor, și se va desfășura pe un traseu ce include Parcul Tineretului, Parcul Carol I, șos. Viilor, str. Panduri, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Voluntarilor din grupul „Invictus România”, care vor purta pe întregul parcurs un drapel tricolor lung de 50 de metri, li se vor alătura, pe ultimul tronson, sportivi - campioni olimpici, mondiali și naționali, de la CSA „Steaua” București.

De la ora 10.30, la Palatul Cercului Militar Național vor avea loc Adunarea Solemnă a veteranilor, răniților, invalizilor și urmașilor celor decedați ca urmare a participării la cel de-Al Doilea Război Mondial și vernisajul expoziției cu echipamente ale militarilor români combatanți în a doua conflagrație mondială.

Începând cu ora 17.00, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un concert în Parcul Tineretului, iar Muzica Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, un spectacol în Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Presa va avea acces la toate activitățile.

* * *
Grupul Invictus România - alcătuit din militari pasionați de sport - are drept scop conștientizarea societății civile asupra respectului și prețuirii care se cuvin veteranilor, răniților, invalizilor și urmașilor celor decedați ca urmare a participării la acțiuni militare.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 164, anul 2015 a fost declarat „Anul Veteranilor de Război”. Pe 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din țară au loc ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și expoziții cu tematică adecvată, activități de îngrijire a monumentelor și a cimitirelor eroilor.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 de militari decedați). În prezent, mai sunt în viață în jur de 20.000 de veterani de război, 760 văduve de război și aproximativ 102.000 de văduve de veterani de război.