Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Programul ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, de joi, 14 mai
Exercițiul, în cadrul căruia sunt evaluate structurile Brigăzii 9 Mecanizate "Mărășești" puse la dispoziția Forței Multinaționale de Menținere a Păcii din Sud-Estul Europei, se desfășoară în perioada 10-15 mai la Centrul de Instruire, Simulare și Evaluare Constanța și în poligonul Babadag, din județul Tulcea.
Tot joi, de la ora 16.00, cei doi oficiali vor asista, în fața Bibliotecii Județene "George Barițiu" din Brașov, la ceremonia de bun venit a militarilor americani și români, care participă la "Marșul Cavaleriei".
La marș iau parte aproximativ 400 de militari americani cu peste 80 de mijloace tehnice care se deplasează de la Mihail Kogălniceanu (Constanța), unde au desfășurat exercițiul "Wind Spring 15", către Cincu (Brașov), unde vor participa la exercițiul "Sarmis 15".
Accesul reprezentanților presei la cele două evenimente este liber.
Biroul de Presă