MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 149
Ministrul apãrãrii naþionale s-a întâlnit cu secretarul general al NATO la Bucureºti

Ministrul apãrãrii naþionale, Mircea Duºa, s-a întâlnit joi, 2 iulie, la sediul Ministerului Apãrãrii Naþionale, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat la prima sa vizitã în România.

Pe timpul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat teme de actualitate aflate pe agenda aliatã, abordate ºi pe parcursul reuniunii ministeriale de la Bruxelles, sãptãmâna trecutã. Implementarea Planului de creºtere a capacitãþii operaþionale a NATO, procesul de adaptare a Alianþei pe termen lung în perspectiva Summitului de la Varºovia din 2016, precum ºi Misiunea Resolute Support din Afganistan, au fost principalele subiecte de discuþie.

Referitor la progresele realizate în revizuirea ºi optimizarea Forþei de Rãspuns a NATO (NRF), ministrul Duºa a evidenþiat faptul cã România va suplimenta ºi îmbunãtãþi contribuþia la NRF, inclusiv prin identificarea de forþe ºi capabilitãþi pentru Forþa Întrunitã cu Nivel de Reacþie Foarte Ridicat (VJTF).

România continuã implementarea mãsurilor pentru operaþionalizarea Unitãþii pentru Integrarea Forþelor NATO (NFIU) din Bucureºti, îndeplinind astfel toate responsabilitãþile care revin þãrii noastre în calitate de naþiune gazdã. De asemenea, avem în vedere un calendar ambiþios privind punerea la dispoziþia Alianþei a comandamentului de nivel divizie (HQ MND SE), care va oferi opþiuni suplimentare pentru conducerea misiunilor Alianþei în zona sudicã a flancului estic aliat.

În acelaºi context, ministrul Duºa a subliniat nevoia de redresare a bugetelor apãrãrii ºi înscrierea acestora pe o tendinþã ascendentã. „Credibilitatea NATO va depinde în final de alocarea de cãtre statele membre a resurselor necesare pentru asigurarea capabilitãþilor militare de care avem nevoie în raport cu complexitatea contextului de securitate actual. România este ferm angajatã în aceastã direcþie”, a precizat oficialul român.

Cu privire la nevoia de adaptare strategicã a Alianþei pe termen lung, la nivelul structurilor din sistemul naþional de apãrare a fost deja lansat un proces inter-instituþional de analizã privind contribuþiile proprii la desfãºurarea acestui proiect. În acest sens, una dintre propunerile avansate a fost ca România sã devinã un centru regional întrunit pentru activitãþi de instruire ºi exerciþii în regiunea de sud-est a NATO.

Atât ministrul apãrãrii naþionale, cât ºi secretarul general al NATO au apreciat progresele înregistrate în consolidarea structurilor guvernului de uniune naþionalã al Afganistanului ºi progresele semnificative în ceea ce priveºte modul de acþiune a forþelor afgane de securitate.
“România ocupã locul al treilea în rândul aliaþilor contributori cu trupe în cadrul misiunii Resolute Support. Cei peste 650 de militari români activeazã pe o arie geograficã largã, în nord, în centru ºi în sud”, a subliniat ministrul apãrãrii naþionale.

Pornind de la parametrii agreaþi pentru misiunea din Afganistan, ministrul Duºa a evidenþiat nevoia unei analize care sã vizeze definirea coordonatelor temporale ale angajamentului NATO în regiune, precum ºi flexibilitatea pe care þara noastrã o va manifesta pentru identificarea modalitãþilor de acoperire a unor eventuale deficite la nivelul procesului de generare a forþelor.

Programul cuprinde ºi vizitarea sediului Unitãþii pentru Integrarea Forþelor NATO (NFIU) din Bucureºti, unde vor avea loc declaraþii de presã.