MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 155
Rezultate excelente la examenul de bacalaureat în colegiile naționale militare

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a transmis un mesaj de felicitare absolvenților celor trei colegii naționale militare, profesorilor și instructorilor acestora, pentru rezultatele remarcabile obținute la examenul național de bacalaureat.

În acest context, ministrul Dușa a subliniat că performanța obținută și anul acesta de către adolescenții în uniformă și dascălii lor evidențiază calitatea învățământului militar liceal.

“Titlurile de școală europeană obținute, în ultimii ani, de către colegiile noastre militare arată că aceste instituții de învățământ au făcut pasul către exigențele secolului XXI, iar absolvenții, formați la asemenea standarde, vor fi, cu siguranță, parte a elitelor care își vor pune amprenta asupra evoluției societății noastre în viitorul apropiat”, a evidențiat ministrul apărării naționale în mesajul transmis.

* * *

Cei 316 absolvenți care au promovat bacalaureatul în colegiile naționale militare au obținut 104 note de 10 la disciplinele din structura examenului, mediile generale fiind de 9,10 la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, 9,01 la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, respectiv 8,82 la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, iar ratele de promovare de 100% la instituțiile din Alba Iulia și Breaza și de 99% la cea din Câmpulung Moldovenesc.