Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Circulația pe Drumul European 85, aproape de normalizare
Timp de aproape trei săptămâni, militarii buzoieni au construit trei poduri peste râul Buzău, unul destinat pietonilor, iar celelalte două autovehiculelor, venind astfel în sprijinul populației, care altfel trebuia să facă un ocol de aproape 40 de kilometri.
Pentru construcția podurilor, au lucrat zilnic aproape 70 de militari, utilizând peste 30 de utilaje auto și de geniu. O echipă de verificare și inspecție a Batalionului 3 Construcții Buzău va monitoriza modul de exploatare a podurilor pentru a asigura folosirea acestora în condiții de securitate.
Biroul de Presa al M.Ap.N.