MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 73
Ceremonie de repatriere a militarilor Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței

Ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor Batalionului 811 Infanterie Protecția Forței va avea loc vineri, 11 martie, începând cu ora 12.00, în Piața Bobâlna din municipiul Dej, în prezența ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc, și a șefului Statului Major General, general Nicolae Ciucă.

***

În cadrul misiunii Resolute Support, cei 420 de militari ai Batalionului 811 Infanterie au efectuat, în perioada august 2015 – martie 2016, aproximativ 1500 de misiuni în provincia Kandahar, începând de la asigurarea securității bazei militare și a personalului forțelor coaliției, asistență și consiliere pentru forțele armate și de securitate afgane, până la participarea la proiecte în sprijinul educației, distribuire de materiale și asistență umanitară.