MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 267
Primul ministru le mulțumește militarilor

Militarii care au acționat pentru limitarea și înlăturarea urmărilor inundațiilor din primăvara acestui an au primit mulțumiri din partea premierului Călin Popescu - Tăriceanu, prin intermediul unei scrisori transmise ministrului apărării, Teodor Atanasiu.

„Doresc să apreciez eforturile lor și calitatea deosebită a muncii puse în slujba cetățenilor. Aceste eforturi se adaugă muncii neobosite, pe care o apreciem cu cele mai înalte calificative, a tuturor militarilor care au participat și încă mai participă la înlăturarea inundațiilor din toate zonele afectate”, după cum a afirmat premierul.

În perioada 18 aprilie - 7 iunie, forțe și mijloace ale Ministerului Apărării Naționale au desfășurat 228 intervenții, transportând persoane și materiale, în județele Timiș și Buzău, iar militarii din Batalionul 3 Geniu de la Buzău au reușit să construiască, în timp record, trei poduri peste râul Buzău pentru restabilirea traficului pe drumul european 85.