MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 268
“MIRCEA” iese în larg

Nava Școală „Mircea” va efectua, în perioada 9 iunie - 20 septembrie a.c., un marș de instrucție în Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului.

„Mircea” va participa la mai multe festivaluri maritime internaționale și manifestări jubiliare în Belgia, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Norvegia, Germania, Olanda și va face escale în porturi din Italia, Portugalia, Spania și Tunisia. De asemenea, în Marea Nordului va lua parte la competiția nautică „Tall Ships Race 2005”.

Echipajul este format din 160 de membri, printre care se află 19 studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și 49 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri a Forțelor Navale. Este pentru prima dată când, pentru un marș de trei luni, nouă persoane de sex feminin, studente și eleve, fac parte din echipaj.

Ceremonialul prilejuit de plecarea navei va avea loc joi 9 iunie, orele 11.15, la Dana Militară a Portului Constanța.
x x x

Construită între anii 1938-1939 la Șantierul Naval Blohm&Voss din Hamburg, Germania, Nava Școală „Mircea” reprezintă simbolul tradițiilor navale românești, aproape toate generațiile de ofițeri și maiștri militari de marină instruindu-se la bordul vasului.

În anul 1976, nava a participat la bicentenarul Independenței Statelor Unite. Anul trecut „Mircea” a traversat Oceanul Atlantic pentru a doua oară și a concurat la competiția nautică „Tall Ships Challenge 2004”, unde s-a clasat pe locul al doilea la una dintre etape și pe locul al cincilea în clasamentul general.