MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 182
A doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO

Prima zi a ministerialei apărării s-a încheiat cu un dineu de lucru al miniștrilor apărării din statele aliate, cu participarea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini și a miniștrilor apărării din Finlanda și Suedia. Subiectul principal l-a constituit aprofundarea cooperării dintre cele două organizații prin valorificarea ferestrei de oportunitate existente în prezent. Pe aceste coordonate a fost întrunit consensul pentru avansarea cooperării NATO-UE într-o gamă largă de domenii: contracararea amenințărilor hibride, creșterea rezilienței, securitatea maritimă, apărarea cibernetică, exercițiile de management al crizelor și consolidarea capacităților de apărare ale statelor partenere.

În cea de-a doua Reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, desfășurată miercuri, 15 iunie, miniștrii aliați ai apărării au analizat și aprobat rapoarte privind angajamentul NATO în Afganistan, contribuția Alianței la proiectarea stabilității în vecinătatea sudică și estică a comunității euro-atlantice, operaționalizarea Strategiei Maritime Aliate și implicarea în gestionarea crizei refugiaților și migranților în regiunea Mării Egee.

În cadrul dezbaterilor, ministrul Motoc a subliniat necesitatea unei abordări cuprinzătoare și consecvente pentru proiectarea stabilității, atât în est cât și în sud, plecând de la nevoia ca acțiunile NATO să fie complementare eforturilor altor actori implicați. În acest sens, ministrul Motoc a evidențiat importanța continuării investiției NATO în parteneriatele cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

Referitor la stadiul operaționalizării Strategiei Maritime Aliate, oficialul român a evidențiat importanța arealului Mării Negre în cadrul discuțiilor strategice aliate și a menținerii relevanței Forțelor navale permanente ale NATO pentru implementarea măsurilor de asigurare și consolidarea posturii de descurajare și apărare.

În ceea ce privește prezența aliată în Afganistan, ministrul român a reconfirmat angajamentul de substanță al României în cadrul misiunii Resolute Support, pentru întreg anul 2016 și a informat aliații cu privire la disponibilitatea, de principiu, de a menține același nivel de participare și pentru anul 2017, în funcție de procesul aliat de planificare a misiunii și de condițiile concrete din teren.