MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 251
Vizita în România a subsecretarului de stat pentru industria de apărare a Turciei

Aflat în vizită oficială în România, subsecretarul de stat pentru industria de apărare a Turciei, Celal Sami Tüfekçi, a fost primit de către ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc.

Discuțiile s-au concentrat pe subiecte referitoare la situația de securitate din regiune și la cooperarea bilaterală în domeniul tehnico-militar.

Evoluțiile din mediul de securitate regional au fost analizate din perspectiva nevoii stringente de implementare a deciziilor politice majore adoptate de șefii de state și de guverne la Summit-ul NATO de la Varșovia, care includ măsuri importante pentru regiunea sud-estică a flancului de est aliat.

În acest domeniu, oficialul român a subliniat importanța cooperării dintre cele două țări în vederea implementării, într-o manieră credibilă și eficientă, a deciziilor referitoare la Prezența Aliată Avansată Adaptată (Tailored Forward Allied Presence) pentru această regiune, pe toate cele trei componente ale sale – terestră, aeriană și navală. În context, a fost reiterată importanța avansării inițiativelor concrete din acest domeniu, în perspectiva reuniunii ministeriale NATO de la sfârșitul lunii octombrie a.c.

În ceea ce privește dinamica relațiilor de cooperare tehnico-militară, cei doi oficiali au trecut în revistă programele comune curente desfășurate în domeniul înzestrării cu tehnică și armament, precum și premisele de extindere a acestui tip de cooperare.