MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 276
Informatie de presa

Ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, va participa, în zilele de 14 și 15 iunie a.c., la cea de-a 46 ediție a Salonului Aeronautic Internațional de la Le Bourget - Paris, la invitația omologului său francez, doamna Michèle Alliot-Marie.

Manifestarea constituie, pentru reprezentanții țărilor participante, un prilej de informare cu privire la cele mai noi realizări aeronautice, precum și o oportunitate de dezvoltare a unor potențiale proiecte militare în domeniu.

Agenda ministrului apărării naționale cuprinde întâlniri cu reprezentanți ai ministerului francez al apărării, cu personalități politice și militare prezente la reuniune. De asemenea, Teodor Atanasiu va avea o întrevedere cu ministrul britanic pentru înzestrare, Lordul Paul Rudd Drayson, pe timpul căreia vor fi abordate aspecte privind relațiile de colaborare bilaterală.

La această ediție a salonului aeronautic vor fi prezenți și șeful Departamentului pentru Armamente, secretarul de stat Ioan Ion, precum și generalul-locotenent Gheorghe Catrina, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.