MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 255
Întrevederea ministrului Mihnea Motoc cu ambasadorul Canadei la București

”Armatele României și Canadei au colaborat excelent pe timpul exercițiilor desfășurate în comun în ultimii doi ani”, a declarat ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, cu ocazia primirii la sediul M.Ap.N., joi, 22 septembrie, a noului ambasador al Canadei în România, Kevin Hamilton.

Ministrul Motoc a apreciat nivelul ridicat și importanța relațiilor bilaterale, evocând actualul mediu de securitate deosebit de complex din regiunea sud-estică a Alianței Nord-Atlantice. A exprimat apreciere pentru implicarea de substanță a Canadei în implementarea măsurilor de asigurare și reasigurare aliate pe teritoriul național și la Marea Neagră.

A fost evocată de ambele părți buna cooperare în format aliat, domeniu în care a fost subliniată necesitatea unui accent special pe dezvoltarea posturii de descurajare și apărare a NATO și, în particular, pe elementele referitoare la realizarea prezenței înaintate adaptate în regiunea țării noastre. În context, au fost discutate modalitățile de sprijinire politică și practică a inițiativelor concrete ale României în acest domeniu, cu accent pe brigada multinațională, precum și a dezvoltărilor din domeniile maritim și aerian.

Ambasadorul Hamilton a informat despre prioritatea pe care o va acorda cooperării bilaterale în domeniile securității și apărării în mandatul său la București și a reiterat angajamentul consistent al Canadei pentru implementarea eficientă și în termenele agreate a deciziilor Summit-ului NATO de la Varșovia.