MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 296
Întrevederea ministrului apãrãrii naþionale cu managerul general al Agenþiei NATO pentru Comunicaþii ºi Informaticã (NCIA)

Ministrul apãrãrii naþionale, Mihnea Motoc, l-a primit joi, 20 octombrie, pe managerul general al Agenþiei NATO pentru Comunicaþii ºi Informaticã (NCIA), Koen Gijsbers.

Pe parcursul întâlnirii, au fost discutate stadiul implementãrii proiectelor în derulare în cadrul forþelor armate române, cu sprijinul NCIA, precum ºi perspectivele de dezvoltare a cooperãrii în domeniile de competenþã ale Agenþiei. Au fost consemnate rezultatele foarte bune înregistrate în realizarea Sistemului de Comunicaþii ºi Informaticã (CIS) la Unitatea de Integrare a Forþelor NATO (NFIU), respectiv a componentei CIS static la Comandamentul Multinaþional de Divizie Sud-Est (MND SE), o premierã la nivelul Alianþei.

S-a trecut în revistã stadiul proiectelor de dezvoltare a capacitãþilor de comandã-control pentru forþele armate române realizate sub coordonarea Agenþiei, din fonduri comune, prin Programul de investiþii în securitate/NSIP.

În acelaºi timp, s-a convenit intensificarea colaborãrii prin activitãþi concrete destinate implementãrii iniþiativelor subsumate realizãrii prezenþei înaintate adaptate a NATO pe teritoriul naþional ºi în zona Mãrii Negre, iniþiate ºi coordonate de România.

Ministrul Mihnea Motoc a salutat eforturile conducerii NCIA în direcþia dezvoltãrii unor relaþii de colaborare directã între Agenþie ºi companiile de profil din industria de apãrare din România, întreprinderi partenere ale MApN, pentru implementarea proiectelor în derulare sau iniþierea unor proiecte viitoare.

Tot în cursul zilei de azi, delegaþia NCIA a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanþii operatorilor economici din industria naþionalã de apãrare, având drept scop principal facilitarea implicãrii firmelor româneºti în proiectele Agenþiei.

Agenþia NATO pentru Comunicaþii ºi Informaticã (NCIA) este structura specializatã a Alianþei, cu autonomie juridicã, administrativã ºi financiarã, creatã cu scopul de a asigura îndeplinirea cerinþelor colective ale statelor membre NATO în domeniile realizãrii capabilitãþilor ºi asigurãrii serviciilor pentru consultare, comandã ºi control, a comunicaþiilor, informaticii ºi apãrãrii cibernetice, facilitând totodatã integrarea funcþiilor de informare, supraveghere, recunoaºtere ºi management al þintelor, precum ºi a schimbului de informaþii asociat acestor funcþii.

Finanþarea NCIA se realizeazã din surse multiple care includ fondurile comune NATO, precum ºi contribuþiile financiare anuale directe ale statelor membre. Agenþia se aflã într-o perioadã de tranziþie spre un regim de finanþare asigurat de client – Customer Funding Regime, clienþii cei mai importanþi rãmânând statele membre ºi comandamentele ºi entitãþile structurale ale NATO.

În prezent, NCIA este angajatã în România în implementarea mai multor proiecte NATO finanþate din fonduri comune, prin Programul NSIP, pe teritoriul naþional ºi la Marea Neagrã.