
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Conferință internațională Anul 1916 și impactul lui asupra dinamicii războiului mondial. Intrarea României în „Marele Război”.
La activitate au participat specialiști din Bulgaria, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria și România, care au prezentat lucrări științifice referitoare la Primul Război Mondial.
Conferința a fost organizată pe cinci secțiuni - Puteri Mici și Mijlocii în Război - obiective și interese, Mari bătălii și mari comandanți în Marele război, Relații de comandament între țările aliate, Anul 1916 în istorie și istoriografie și Războiul, Diplomația și Opinia Publică.
Sâmbătă, 22 octombrie, participanții la conferință vor vizita Mausoleul Eroilor români de la Mateiaș, ridicat în comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș.
Reuniunea s-a înscris în seria manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial.
Secția Presă