MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 103
Crosul veteranilor de război „VeteRUN”

Ministerul Apărării Naționale a dat startul înscrierilor on-line pentru a doua ediție a Crosului veteranilor de război „VeteRUN”, organizat împreună cu Asociația Națională a Veteranilor de Război, eveniment care va avea loc duminică, 7 mai, de la ora 10.00.

Detalii privind regulamentul crosului, modalitatea de înscriere, traseul, premiile acordate, precum și programul complet al evenimentului pot fi obținute accesând site-ul http://veterun.armataromaniei.ro.

Competiția este o mișcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își pot arăta respectul și prețuirea pentru veteranii de război, răniții, invalizii și urmașii celor decedați ca urmare a participării la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Traseul crosului va fi Piața Presei Libere, Șoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piața Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

La întrecerea sportivă pot lua parte, alături de militari care au participat la misiuni în Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri și adulți civili care doresc să-i onoreze prin această participare pe veteranii de război.

Doritorii se pot înscrie la cros și în dimineața zilei de 7 mai, între orele 8.00 și 9.00, în zona de start, la intrarea în Parcul Herăstrău dinspre Pavilionul H.

x x x

Evenimentul este organizat în ciclul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război (29 aprilie), Zilei Victoriei (9 mai) și Centenarului Primului Război Mondial.
În ultimii trei ani, Ministerul Apărării Naționale a derulat o campanie de informare pentru a readuce în atenția publică importanța veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial și a veteranilor din teatrele de operații.
M.Ap.N. a inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care 2017 să fie declarat “Anul Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”, document aflat în dezbatere publică. Ministerul va organiza o serie de manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic și alte acțiuni cu tematică specifică pentru cinstirea eroismului, jertfelor și memoriei celor căzuți în lupte.