MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 172
Sportivii Invictus Team România, antrenamente intense

Sâmbătă, 17 iunie, lotul de sportivi al Invictus Team România va participa, începând cu ora 10.30, la Crosul Aniversar „Ziua Olimpică”, organizat de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român-COSR, la Constanța.

În deschiderea evenimentului sportiv va fi organizată, de la ora 10.00, în fața Sălii Sporturilor din localitate, o festivitate de prezentare a lotului de sportivi și al proiectului Invictus Team România.

Traseul crosului organizat de COSR, în lungime de 5 kilometri, include strada Mircea cel Bătrân și bulevardul Mamaia. Festivitatea de premiere a fost programată pentru ora 13.30, în incinta Aqua Magic din Mamaia.

În acord cu valorile promovate în cadrul proiectului Invictus - solidaritate, respect și recunoștință, vă invităm să participați la acest eveniment sportiv, alături de inimoșii noștri luptători răniți în misiuni în teatrele de operații, ori în țară.

Persoană de contact: căpitan Gabriel Ion, telefon 0747.989.754.

***

Echipa care va reprezenta România la “Jocurile Invictus Toronto - 2017”, formată din 15 militari răniți în teatrele de operații, a început cea mai intensă etapă de pregătire sportivă, ultima înainte de plecarea în Canada, programată pentru 21 septembrie.

Programul de antrenament a fost proiectat pe principiile ridicării graduale a curbei de efort, astfel încât nivelul maxim de intensitate să fie atins înaintea debutului competiției.