
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Festivitãți de absolvire
În cadrul ceremoniei de la Academia Tehnicã Militarã, la care a fost însoțit de secretarul de stat Florin Lazãr Vlãdicã și generalul Nicolae Ciucã, Șeful statului Major General (SMG), ministrul Țuțuianu i-a felicitat pe tinerii ingineri militari cu ocazia absolvirii uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învãțãmânt politehnic din România.
”Avem în fațã o nouã generație de specialiºti înalt calificați în domeniul științelor inginerești care, am certitudinea, vor aduce o contribuție semnificativã la securizarea viitorului țãrii noastre, valorificând, prin cunoștințele și experienþa dobânditã pe bãncile Academiei Tehnice Militare, oportunitãțile pe care le vor accesa de pe funcþiile ce-i așteaptã în structura Armatei României, a Serviciului Român de Informații, a Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Protecție și Pazã, precum și Administrației Naționale a Penitenciarelor”, le-a spus ministrul Țuțuianu.
Ministrul apãrãrii naționale a felicitat personalul academiei pentru inaugurarea Centrului de excelenþã pentru tehnologii avansate de securitate ciberneticã și a afirmat cã ”pe viitor, unul din obiectivele pe care le vom avea în vedere va fi elaborarea unui proiect care sã ținã cont de cifra de ºcolarizare în continuã creºtere, prin identificarea și construirea unor noi spaþii de cazare a studenþilor militari”.
La ªcoala Militarã de Maiºtri Militari ºi Subofiþeri a Forþelor Terestre, unde a fost însoțit de șeful SMG, ministrul Adrian Țuțuianu a subliniat cã absolvenții promoției 2017 se pot mândri cu faptul cã au finalizat cursurile unei școli cu un renume solid nu doar în învãțãmântul militar, ci în întregul sistemul educațional românesc, știutã fiind valoarea și forța profesionalã a noilor generații de luptãtori ai Forțelor Terestre Române.
”V-ați pregãtit sã faceți fațã rigorilor vieții de militar și sã câștigați viitoarele bãtãlii pentru România. Știu cã aveți în Forțele Terestre o devizã: Instruiește-te așa cum vei lupta, de aceea, pregãtirea dumneavoastrã aici a fost una destul de durã, foarte apropiatã de condițiile câmpului de luptã”, a ținut sã le precizeze Adrian Țuțuianu tinerilor absolvenți.
* * *
Vineri, 28 iulie, au avut loc festivitãțile de înaintare în primul grad de ofițer, maistru militar sau subofițer și de absolvire a promoției 2017 "Mãrãºti, Mãrãºeºti, Oituz - 100" în toate instituțiile militare de învãțãmânt superior și școlile de maiștri militari și subofițeri ale categoriilor de forțe, la care au participat oficialitãți civile și militare din conducerea ministerului.
La festivitatea organizatã la Academia Forþelor Terestre „Nicolae Bãlcescu” din Sibiu, conducerea MApN a fost reprezentatã de Mircea Dușa, secretar de stat ºi ºef al Departamentului pentru politica de apãrare ºi planificare, iar la Academia Forþelor Aeriene „Henri Coandã” din Brașov a fost prezent Nicolae Nasta, secretar de stat ºi ºef al Departamentului pentru relaþia cu Parlamentul ºi informare publicã.
La Academia Navalã "Mircea cel Bãtrân" și la ªcoala Militarã de Maiºtri Militari a Forþelor Navale "Amiral Ion Murgescu” a participat șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Alexandru Mârșu.
La Institutul Medico-Militar, Catedra de perfecționare medico-militarã de la București, a fost prezent General de brigadã Constantin Zanfir, locþiitor al ºefului Departamentului pentru relaþia cu Parlamentul ºi informare publicã, iar la festivitatea de absolvire de la Tîrgu Mureș, unde funcționeazã Catedra de perfecționare medico-militarã a aceluiași institut, a participat colonel medic Ionel Paul Oprea, șeful Direcției Medicale.
În cadrul ceremoniilor de absolvire, oficialii din conducerea MApN au transmis mesaje de felicitare tinerilor absolvenți și au înmânat premii și distincții șefilor de promoții.
Secþia Presã